camere Protectia datelor logo ziar mic Infrastructura Alfred prog bebelusul Harta interactiva

Mioveniul a fost reprezentat în Portugalia

Primăria orașului Mioveni a fost reprezentată în perioada 12-14 martie, la Lisabona-Portugalia, în calitate de partener al proiectului WISE – WHILE INNOVATING AND STRENGTHENING EUROPE la conferința finală a acestui proiect, dedicat promovării valorilor europene și democrației la nivel local.

Activitățile organizate, printr-o metodologie neformală și creativă, în perioada ianuare 2018 - martie 2019 au avut scopul de a oferi o înțelegere a Uniunii Europene și a valorilor acesteia tuturor cetățenilor implicați. Având în vedere scenariul politic actual și provocările cu care se confruntă UE, proiectul a vizat promovarea cetățeniei europene și îmbunătățirea participării civice și democratice.

Parteneri ai proiectului au fost orașe din Albania, Bulgaria, Belgia, Croația, Cehia, Grecia, Muntenegru, Italia, Olanda, Slovacia, Slovenia, Spania, Serbia, Portugalia și România.

Pe parcursul a trei zile, conferința de închidere a proiectului WISE a oferit actorilor implicați ocazia unor schimburi de experiență cu privire la modul în care, în mod participativ, fiecare dintre parteneri au reușit o promovare eficientă a principiilor democrației europene și a valorilor Uniunii Europene în comunitatea locală, din care fac parte. Fiecare participant a vorbit despre impactul acțiunilor desfășurate, experiențele de lucru și dificultățile întâmpinate în cadrul acestui important proiect de promovare activă a valorilor unei Europe unite, în care punctul central sunt cetățeanul european și democrația.

wise 1 wise 2 wise 3 wise 4